2017-12-01

Gustav Klimt (2)

gustav-klimt-padure-de-mesteceni

Gustav Klimt se pare că a moștenit înclinațiile artistice de la părinții săi. Tatăl său  era giuvaergiu, iar mama își dorise să devină o interpretă vocală. Se dovedește de timpuriu talentat la pictură, la 14 ani reușește la examenul de admitere la  Școala de Arte Aplicate din Viena.
Doi ani frecventează cursurile școlii de arte și, concomitent, învață pictura în atelierul maestrului Ferdinand Laufberger. Fratele său, Ernst, frecventează aceeași școală. Cei doi frați, împreună cu un coleg, Franz Matsch, decid să lucreze în comun, și tinerii artiști primesc mici comenzi: decorări ale unor porțelanuri, proiecte pentru ilustrații.
În 1893, Gustav Klimt pictează tabloul reprezentând interiorul teatrului castelului Esterhazy, cu care obține premiul expoziției organizate de  ”Căminul Artiștilor”. La nici treizeci de ani este considerat unul din cei mai importanți artiști austriaci. 

Klimt este unul dintre fondatorii și va fi primul președinte al Secesiunii, curentul artistic al cărui slogan era: „Fiecărei epoci îi este caracteristică propria artă, iar artei – libertatea”. Sloganul poate fi văzut și azi, scris cu litere de aur pe frontispiciul clădirii Secession din Viena. Fidel acestui ideal, Klimt își eliberează arta de tabu-uri.
În multe dintre picturile sale motivul principal îl reprezintă teme antice cu personaje feminine, reinterpretând miturile și simbolurile. Aceste lucrări evidențiază preocuparea sa pentru temele erotice. Faptul că împrumută teme din mitologie atenuează caracterul lasciv al compozițiilor. Pictura sa e caracterizată de paleta întreagă a culorilor deschise și pure. Renunțând complet la perspectivă, pictorul așează formele decorative în același plan cu siluetele personajelor.
Cu toată preocuparea sa declarată pentru personajele umane, Gustav Klimt nu a neglijat cu totul natura. Pictează mai ales peisaje, grupuri de copaci, boschete de flori.
Fiindcă portretelor sau personajelor mitologice li se acordă mult mai multă atenție și de aceea sunt mult mai cunoscute,  mi-am propus să vă aduc în fața ochilor câteva peisaje ale lui Gustav Klimt. Nu uitați să dați click pe poze pentru mărire !
gustav-klimt-padurea-din-buchenwald

gustav-klimt-marul

gustav-klimt-gradina-cu-floarea-soarelui

gustav-klimt-gradina-fermei

gustav-klimt-camp-cu-maci

gustav-klimt-biserica-din-cassone-sul-garda

gustav-klimt-parul

*

Va urma

14 comentarii:

  1. Au o profunzime aparte tablourile din natura! Foarte frumoase!
    Multumesc mult, Zina draga!
    Un weekend minunat sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  2. Fascinante picturile lui. Nu poți trece indiferent pe lângă asemenea opere.
    Foarte interesante și informațiile despre acest mare artist.
    Sărut mâna, doamna Zina! :-)
    Weekend frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar nu poți trece. Când le vezi expuse rămâi țintuit în fața lor. ☺

      Weekend frumos și ție, Alex!

      Ștergere
  3. De câte ori am avut bucuria să trec prin Viena, m-am oprit să-i revăd minunatele picturi! Cea mai frumoasă retrospectivă Klimt a fost la împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui, când am fost prezenți toți trei atât la deschiderea oficială a expoziției, cât și la filmul aniversar de după vizitarea ei, fiind o zi de neuitat.
    Azi e ziua ta, dragă Zina și îți doresc o viață plină de frumos, cu multă sănătate, reușite în tot ce îți propui, împliniri și bucurii alături de cei dragi! La mulți ani frumoși! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc tare mult Mirela! Sunt încântată că nu ai uitat! Mulțumesc pentru urări și le întorc pentru tine cu mare drag!

      Ștergere
  4. Hei! Am aflat si eu!
    La Multi Ani plini de bucurii, sanatate si muuuulte dorinte realizate!
    O zi superba alaturi de cei dragi!
    <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, dragă Suzana! Să fii și tu sănătoasă!

      Ștergere
  5. Comentariul meu cred ca s-a pierdut in eter !Revin data viitoare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa se pare... Îmi pare rău, n-am nicio vină!

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Da, Exergy, ai dreptate. Dacă aș avea bani mulți, știu pe ce i-aș cheltui...

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !