Prima pagina

2017-03-27

CITATE FAVORITE (11)

lady-diana-1995

Jerome K.Jerome,  ”Gândurile trândave ale unui pierde-vară” (1933):

”Pe lume sunt multe femei neîndoios mai bune decât îngerii, în toate privințele. Sunt blânde și binevoitoare, generoase și amabile, altruiste și bune, în ciuda ispitelor și încercărilor de care au parte și la care îngerii înșiși nu sunt supuși.
Dar pe lume sunt și multe femei care, sub hainele și nu rareori sub titlul de lady, ascund sufletul unei snoabe fără educație. Stând cam prost la capitolul demnitate înnăscută, se gândesc s-o înlocuiască cu aroganța. Fanfaronada zgomotoasă o dau drept stăpânire de sine, iar mojicia îngâmfată drept semn de superioritate. Alteori se complac într-o prostie somnolentă socotind că în felul ăsta ajung la ”calmul” aristocratic. Lingușeala șocantă față de cei din clasa de sus  și insolența vulgară față de cei pe care-i consideră mai prejos decât ele - iată prin ce mijloace încearcă să obțină o poziție în societate. Iar indiferența brutală față de drepturile și sentimentele tuturor celorlalți oameni este, după părerea lor, pecetea nobleței din născare.
Astea sunt femeile pe care le vezi la vernisaje împingându-se înaintea tuturor, stând în fața tabloului ca nimeni să nu se-apropie și expunându-și cu voce tare părerile. Astea sunt femeile care, la teatru, vorbesc tare tot timpul spectacolului. Astea sunt femeile care, la o petrecere, nu știu să facă altceva decât observații veninoase despre toți cei pe care-i cunosc.”

”La urma urmei, ce importanță are ce spun? Ce importanță are ce spune oricine despre orice subiect de pe lumea asta? Din fericire pentru noi toți, nimeni nu prea ia aminte. Această reflecție trebuie să fie de mare ajutor redactorilor și criticilor. Un om conștiincios, absolut convins că vorbele lui au greutate și influență, s-ar teme până și să deschidă gura. Numai cel care știe că nimeni n-o să dea nici două parale pe ceea ce spune el poate fi elocvent, vehement și ferm.”

Sursa foto
Serialul ”Citate favorite”, născut în urma lecturării unui articol publicat de Ella și a discuțiilor purtate cu ea.
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale.

Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!

PS Văd că astăzi tabelul face nazuri... Vă cer scuze, deși nu e vina mea. Voi căuta să rezolv.

25 de comentarii:

  1. Este prea tarzie ora ca sa comentez, asa ca voi reveni dimineata cu un comentariu, sper eu, mai inteligent! Sa ai o saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te aștept cu drag!

      Săptămână minunată și ție, Ella!

      Ștergere
    2. Buna dimineata!
      Vai cata dreptate are domnul Jerome K.Jerome! Stai si te crucesti uneori ce de "lady's" sunt pe lumea asta! Daca prostia ar durea ... numai vaicareli ai auzi uneori din "paturile superioare"! Sarac dar curat, suna excellent! :)
      Zi faina Zina! <3

      P.S. Se pare ca tabelul continua sa faca figure pentru ca eu nu vad pe nimeni înscris în el, iar daca vreau sa ma înscriu scrie ca sunt deja înscrisa!
      Tipic pentru o zi de luni dimineata! 😅😅😅

      Ștergere
    3. Nu știu ce să-i mai fac...:( Nu pot decât să aștept să își revină singur. Și, poate, să caut alt program de genul ăsta.

      Ștergere
    4. Uraaaa ... în jur de ora 17 (ora mea) 18 (ora voastra) ... sa reparat tabelul!
      Asta e ... Daca e din cauza ca eu am postarea nr 13 si am fost cu ghinion ... îmi cer scuze!😅

      Ștergere
    5. Și-a revenit Ella, dar nu știu cum și de ce... Am făcut tot felul de manevre, dar nu știu dacă vreuna a fost de succes ori eroarea și reparația au fost numai de la programul respectiv.
      În ceea ce privește numărul 13... Întotdeauna l-am socotit cu noroc pentru mine (și s-a și dovedit că e așa), deci nu poate fi vorba despre asta! ☺

      Ștergere
  2. Mult adevar contine primul citat - si e valabil si in cazul barbatilor. :)
    La fel de mult adevar contine si cel de-al doilea citat. Nu stiu daca e "din fericire". :) Poate ca acest adevar e chiar mai trist decat primul... :) Toti oamenii vorbesc - unora le place, pur si simplu, sa se auda - dar puţini sunt cei care stiu sa asculte.
    Iti doresc, cu drag, sa ai o saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, în privința asta nu există deosebiri între femei și bărbați! ☺

      Săptămână minunată și ție, dragă Diana!

      Ștergere
  3. Bună dimineața, Zina! Și tabelul meu a făcut ieri nazuri, până am constatat că preia de două ori adresa URL, așa că am editat fiecare înscriere. După care am rezolvat problema și acum merge. Și dacă m-am înscris acum la tine, înseamnă că s-a remediat și aici! :) :)
    Citatele domnului Jerome K.Jerome conțin mult adevăr! Era suficient să dau drumul la tv pe vreun post ...no comment, ca să mi se confirme adevărul conținut în primul citat, de exemplu. Dovadă că am renunțat la aproape toate posturile noastre, cu câteva excepții, unde nu am cum să mai întâlnesc persoane indezirabile. Și...să nu încerce să-mi bruieze cineva vreun spectacol de balet, că-i vai de el/ea! ;) :)
    Puțini sunt cei ce știu și vor să asculte...Cât de adevărat!
    O zi cât mai bună, Zina dragă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună ziua, Mirela! Ți se pare că s-a rezolvat... Dacă vei reveni, vei vedea că nu este nimeni în tabel. :( O să încerc sa rezolv.

      Ștergere
    2. Și totuși, funcționează! Mă bucur! :)

      Ștergere
  4. Poza ta mi-a adus aminte de acel moment. Eram in Anglia, intr-o delegatie, exact cand s-a produs
    sinistrul accident. Reactia oamenilor a fost incredibila. Era o femeie care mi-a placut mult.

    Cat priveste citatul perfect si permanent valabil pentru multi oameni!
    O saptamana minunata, draga Zina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie mi-a plăcut și am considerat-o o doamnă adevărată. Mi-a părut tare rău când s-a dus în neființă, atât de tânără.
      Aș spune că primul citat e dureros de valabil azi, la aproape o sută de ani de când a fost scris...

      Săptămână minunată și ție, Suzana!

      Ștergere
  5. două fragmente alese destul de interesant - nu cunosc cartea - pentru că fiecare frază mi-a provocat o mulţime de gânduri - pentru că aşa este în societate, cred că oriunde în lume ! doar cei ce nu stăpânesc cu adevărat multe noţiuni, aceia sunt mai zgomotoşi ! şi dacă face parte din ''lumea bună'', face şi mai mult ''valuri'' !!!
    cred că funcţionează acum tabelul !
    felicitări pentru postare ! încep periplul acum ca să citesc toate postările de azi !
    o seară plăcută !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă prietenă, asta m-a și făcut să aleg citatul, actualitatea lui. ☺

      Săptămână cât mai bună!

      Ștergere
  6. Mă bucur că acum funcționează. Felicitări pentru idee.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu mă bucur, dar nu știu cum de s-a reparat și mă sperie gândul că, dacă se va mai întâmpla, nu am să știu ce am de făcut.
      Mulțumesc, ideea ne aparține, în egală măsură, Ellei și mie.

      Ștergere
  7. buna ziua, Zina...sunt in vacanta dar trebuie sa trec putin pe aici! zi buna sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut pe Facebook, Coco, că ești la Viena!
      Vacanță minunată să ai! ☺

      Ștergere
  8. Minunate fragmente, dintr-un scriitor ce-mi place tare mult. Câtă dreptate avea în cele zise despre moravurile din vremea sa. Și asta într-o vreme când oamenii mai țineau la calități precum demnitatea, decența, eleganța, ș.a. În zilele noastre, nesimțirea, ignoranța și vulgaritatea sunt... „cool”! Și câte s-ar mai putea spune...
    Numai bine, doamna Zina și zile cât mai însorite de primăvară! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce să facem, mai spunem și noi cât putem, poate, poate se aude...

      Numai bine, Alex!

      Ștergere
  9. Oare se poate spune "adevaruri eterne"? Asa sunt zicerile din Jerome K. Jerome,atat de valabile
    in vremurile ce le traim,mai ales in mediul politic,in permanenta "rotatie a cadrelor",dar din rau in mai rau,deopotriva,barbati si femei !Din pacate si mediul asa zis academic,e si el in cadere libera.
    Am avut si am toata admiratia pentru Lady D.;pacat ca a plecat spre alte zari...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și nu numai în mediul politic, ci în toate straturile societății...

      Ștergere
  10. Îngerii își rad în barba... :)

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !