Prima pagina

2016-05-27

Femeie fumând de Yasuo Kuniyoshi

Reflexii.

Artă. 

femeie-fumand-yasuo-kuniyoshi-1926

Yasuo Kuniyoshi (1893-1953), pictor, fotograf și grafician american, de origine japoneză.

Născut la Okayama, Japonia, Yasuo Kuniyoshi a emigrat în S.U.A. la vârsta de 15 ani, nedorind să urmeze cursurile școlii militare. Intenționa să studieze limba engleză și să revină în Japonia, pentru a lucra ca traducător. S-a înscris, însă, la cursurile Școlii de Arte și Design din Los Angeles. După trei ani, s-a mutat la New York, unde a continuat studiul artelor la Academia Națională și la Independent School, apoi a studiat sub îndrumarea lui Kenneth Hayes Miller la Liga studenților din arte – unde a predat și el mai târziu.
În 1935 Kuniyoshi a primit premiul Fundației Guggenheim. A fost membru de onoare al Institutului Național de Arte și Litere și președinte al asociației sindicale Artists Equity.
Subiectele preferate ale lui Kuniyoshi au fost obiecte obișnuite, artiști de circ, nuduri de femei. Până în anul 1930, pictura lui s-a remarcat prin îmbinarea unei caracteristici a picturii tradiționale japoneze: pictarea imaginii ideale a unui anumit subiect, cu o caracteristică a picturii occidentale: folosirea de culori îndrăznețe. După cele două călătorii în Europa, în anii 1925 și 1928, când a luat contact cu arta modernă franceză, a trecut la pictura după realitate, fără a renunța în totalitate la pictura după imaginație sau din memorie.

*

Cândva, am postat fotografia unei alte opere a acestui artist.

femeie-in-fata-oglinzii-yasuo-kuniyoshi-1945
Femeie în fața oglinzii
pe atunci, Carmen comenta:
O minunata alegere pentru seria de reflexii cu care ne-ai obisnuit. Imi place mult acest tablou si acum, dupa ce am citit scurta biografie a pictorului, inteleg de ce gratioasa femeie poarta parul strans in coc tipic japonez si admir deasemenea reflexiile albastre ale suvitelor parului ei. Deasemenea, tipic japonez este vopsirea buzelor in culoarea cireselor parguite. Minunat ansamblu! O armonie perfecta de linii si culori, un tablou desavarsit!

Articolul este înscris în serialul ”Reflexii” de la SoriN.

28 de comentarii:

  1. Mi-a trebuit mai bine de un minut sa descopar tigara ;)

    Imi place in mod deosebit cromatica tabloului ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cred ca am mai vazut ceva pictat de acest autor. Ceva nou pentru mine. Ce mare diferenta intre tablouri. Sau poate erau din perioade diferite. Primul mi se pare mai aspru, prin liniile intunecate. Al doilea e mult mai senin.

    Weekend minunat, draga Zina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se mai îmblânzeau și ei cu vârsta! ☺

      Weekend plăcut!

      Ștergere
  3. N-as fi ghicit vreodata ca portretul fumatoarei a fost pictat de un japonez - poate ca nu observ eu, dar nu pare sa aiba vreo "trasatura de penel japoneza". :)
    Iti doresc, cu drag, un minunat sfarsit de saptamana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce să mai spunem atunci de al doilea tablou...

      Weekend plăcut, Diana!

      Ștergere
  4. Tablou cu o expresivitate puternica ,ce trebuie sa se afle la o anumita distanta de privitor, deoarece are o "iradiatie" mult mai mare decat o fotografie.
    Weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta, privim ce avem! In muzee si expozitii privim tablourile la distante diferite. ☺

      Ștergere
  5. Mi-a facut placere sa-l redescoper pe Yasuo Kuniyoshi,i-am studiat cu atentie
    compozitiile (naturile statice,nudurile,portretele,scenele de circ,sau din viata circarilor),gasindo asemanare cu structurile,diferite cromatic,ale lui
    Marck Chagall !O simbioza intre realism,suprarealism si expresionism...Primele opere,peisaje cu personaje,copii,flori ,un stil oniric si umoristic,fantasticul din conceptul oriental.Dupa '40,asociaza realismul cu o lume imaginara,in cromatica lui specifica,o bogatie de amestecuri,griuri,siena...Apoi,dupa '48,rabufneste culoarea,ca o sarbatoare !
    Am gasit multe imagini,cu picturile lui,si ti-am trimis si tie,draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, am primit vidoclipurile și le-am privit cu mare plăcere!

      Ștergere
    2. O vaga senzatie de Marc Chagall am avut-o si eu :)

      Ștergere
    3. Specialiștii între ei! :))

      Ștergere
  6. Nu ma pricep eu la picturi, nici nu auzisem de Yasuo Kuniyoshi, insa observ ca e mare diferenta de stiluri intre aceste doua tablouri. Personal, cel de al doilea imi place mai mult, mi-a furat mai mult privirea :) Citind comentariul lui Carmen, mi-a si venit curiozitatea.
    Iti doresc un weekend minunat, Zinnaida!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie mi-a plăcut mai mult al doilea, dar și primul este interesant...

      Weekend minunat și ție, Evelyn!

      Ștergere
  7. Foarte interesantă maniera artistică a acestui pictor. Simbioza dintre originea japoneză și pregătirea americană a rodit ceva foarte fain.
    Sărut mâna și pentru această pagină de istoria artei, doamna Zina! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, o simbioză cu rezultate remarcabile.

      Numai bine, Alex!

      Ștergere
  8. Interesante tablourile,așa cum nu aici la tine găsesc!
    Duminică frumoasă și o săptămână ușoară îți doresc,Zina!
    Îmbrățișez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  9. Nici eu nu am vazut tigara din primul moment, parca postura femeii nici nu te face sa crezi ca r putea fi o tigara pe acolo... Pe atunci o fi fost o moda sa fumezi, daca pot sa spun asa ceva, ma gandesc si la fimele americane, in copilaria noastra erau atatea femei care fumau in filme. Acumaa...Mi-au placut tablourile lui si sa citesc ce ai scris despre acest pictor pe acre nu il stiam. Si la fel, m-am bucurat sa mai citesc un comentariu scris de Carmen. Tare imi este dor de comentariile ei! Te imbratisez, Zina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, și mie îmi este dor de comentariile lui Carmen. Păcat că au încetat să scrie ori scriu foarte rar blogerițe foarte bune: Carmen, Gabriela Ilies, Elly Weiss...

      Ștergere
  10. Imi da impresia unei italience si imi plac tare mult culorile folosite. Am incercat pozitia cu tigara si nu mi-a iesit :).
    Zile frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricum, aduce mai mult a italiancă decât a japoneză.
      Nu-mi spune că fumezi, tu, promotorul alimentației sănătoase...

      Numai bine!

      Ștergere
  11. Încă nu am auzit de Yasuo Kuniyoshi până acum. Am văzut pictura cu Femeia în fața oglinzii pe internet dar nu m-am intrebat de cine a fost pictată. Într-adevăr este o diferență între cele două tablouri, nu mă pricep eu la pictură dar îmi plac mult tablourile astea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi face plăcere faptul că am adus o noutate. Nici nu putem să-i știm pe toți pictorii, pe toți artiștii, nefiind specialiști în domeniu. De fapt, nici chiar specialiștii nu le știu chiar pe toate...

      Ștergere
  12. Sunt superbe ambele! Acum am aflat si eu de acest artist. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta îi spuneam și comentatorului anterior, tot un Cristi! Nu putem să le știm pe toate. ☺

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !