2014-03-11

Eșarfe, șaluri și cum să le purtăm

Moda

sal-suvenir-de-la-Paris
Șal suvenir de la Paris
De câte ori mergem în calatorii, adun fel de fel de suveniruri. Firește, întâi și-ntâi fotografii, apoi celelalte. Pe unele le culeg din parcuri, de pe strazi, de pe alei. Am și acum pe un raft de bibliotecă o castană mare și una mică, culese de soțul meu din parcul castelului Schonbrunn. În altă parte stă o frântură gălbuie de piatră de pe aleile de la Versailles.
Alte suveniruri sunt de cumpărat. Pe birou am avut ca presse-papier pentru zecile de bilețele pe care nu mă îndur să le arunc, fiindcă ”îmi trebuie”, un foarte greu breloc din metal, înfățișând catedrala Sagrada Familia din Barcelona. Acum stă pe bilețele un cățel (teckel, bineînțeles !) de la Praga. La o icoană e frumos așezat un rozariu de la Vatican (ce dacă ei sunt catolici și noi ortodocși, creștini suntem !). Lista ar putea continua, dar nu asta vreau.
În multe calatorii am cumpărat printre altele, esarfe si saluri. Și ca suveniruri pentru mine, și ca daruri pentru cele drage mie: mama, soacra, nașa etc. Un asemenea accesoriu este un obiect plin de feminitate, care sporește farmecul unei rochii fie într-o seară de vară, pe faleza mării, fie la o terasă, ori, pur și simplu, acasă, în grădină pe balansoar ori în fața televizorului, pe fotoliu. Și nu numai atât, dar ce plăcut e să-ți înfunzi bărbia și nasul într-un șal pufos  când afară e frig și bate vântul !
alt-sal-de-la-paris
Alt șal de la Paris...
sal-de-la-Budapesta
... și un șal de la Budapesta
esarfa-de-la-roma
Eșarfe de la Roma,...
esarfa-de-la-praga
... Praga ...
esarfa-de-la-viena
... și Viena
Iată și un mic îndrumător în imagini despre modurile în care se poate purta o eșarfă:

Un mic pont, binevenit celor care vor porni să facă turism prin orașele de mai sus ! Cu excepția Budapestei, unde comercianta era româncă din Baia Mare și ne-am înțeles la preț, în rest nu merge cu negociatul. Îndepărtați-vă însă de centru cu câteva stații de metrou și veți cumpăra exact aceleași obiecte, de la același producător, de aceeași calitate, cu același model, dar la jumătate de preț ! Și încă ceva: cele mai mari prețuri sunt la magazinele din incinta obiectivelor turistice – muzee, castele etc. Valabil pentru orice: esarfe, căni, magneți, cărți poștale, reproduceri de picturi etc.
Și acum, să vă spun și ce m-a făcut să scriu acest articol. În primul rând, dorul de ducă, bine sesizat de X în comentariul său de aici. Apoi, un vechi articol al lui Coolnewz, în care întreba ce preferăm noi să cumpărăm drept suveniruri și i-am răspuns într-un comentariu, dar mi-am propus să scriu și un articol cu fotografii, căruia i-a venit rândul abia azi. În sfârșit, un articol mult mai recent al lui Cartim, tot despre suveniruri, dar căni, un articol cu o foarte frumoasă galerie de fotografii.

~~~~~~~~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !